Poezia a fost dintotdeauna cea mai bună prietenă a mea. Refugiul meu. O scriam pe interiorul pleoapei, acolo puteam să mâzgălesc tot ce-mi dicta sufletul meu. Am crescut sprijinită de poezie. Când îmi era greu, închideam ochii și ea era acolo cu mine: „Spre răsărit, spre răsărit/ Ridică ochii și te scapă/ Acolo dulcele-i destul/ Acolo-s flori, și munți, și apă”-Ludmila Rain Augustin Poezia Ludmilei Rain este o călătorie pe care o descifrezi pas cu pas, respirând fiecare vers, te transpui în tainicul lirism, într-o lume înaltă, unde cuvintele devin univers.ri. De altfel, poezia reprezintă, pentru Ludmila, o unealtă vitală pentru ieșirea din timpul real și concret și pășirea în dimensiunea cu aer pur al unei vibrații din care se întrupează versul. Poezia sa revalorizează versul clasic, îl șlefuiește cu măiestria unui sculptor de cuvinte și îl pune într-o lumină nouă, îmbrăcându-l cu emoțiile omului modern conștient de valoarea patrimoniului spiritual. Rodica Pușcașu
