
- Autor
- PaulEmanoil Barbu
- Dimensiune
- 130x200
- Număr pagini
- 432
- Editura
- Scoala Ardeleana
- Anul publicării
- 2021
Ne întrebăm ce l‑a determinat pe Iancu Jianu, boier de categorie medie, cu o existenţă materială sigură, să se răzvrătească. Indiscutabil, simţul dreptăţii a fost un motiv, care era înscris în genele sale. Crescând lângă copiii celor sărmani, a asistat la „spectacole” care pe un om al echităţii de talia sa nu îl puteau lăsa indiferent. Atitudinea haiducului a fost o formă de protest social şi naţional, dictat nu de instincte de ucigaş sau de îmbogăţire, ci de spiritul justiţiar cu care se născuse. Iancu Jianu avea stofă de erou antic, chemat de dreptate, şi nu de orgoliu sau de interese meschine. Viaţa sa tumultoasă este plină de aventuri demne de eroii din basmele citite seara, pe vremuri, la lumina lămpii. Faima construită în doar şapte ani de haiducie s‑a datorat neîndoielnic şi inteligenţei sale, care a reliefat, pe măsura vremii în care a trăit, un geniu ridicat din popor, manifestat nu numai la dimensiuni populare, ci şi istorice. Pentru acest motiv am dorit să fie evocat, luând iniţiativa reeditării acestei cărţi, a unui eminent cercetător în domeniul istoric, Paul‑Emanoil Barbu. (Dumitru Constantin-Dulcan)
Aprecierea ta pentru recenzie nu a putut fi trimisa
Reclama un comentariu
Raport trimis
Reclamatia tau nu a putut fi trimisa
Scrie-ti recenzia
Recenzia a fost trimisa
Recenzia ta nu a putut fi trimisa