

Lucrarea „Îndreptar practic de medicină de familie“ a fost concepută de un colectiv redacțional cu vastă experiență profesională pentru a veni în întâmpinarea studenţilor şi rezidenţilor de medicină de familie care fac stagiul practic la cabinetele medicale, în cadrul modulului de medicină de familie.
Conţinutul lucrării corespunde baremului de cunoştinţe practice obligatorii care trebuie însuşite de studenţii şi rezidenţii în stagiul de medicină de familie, cuprinde informații medicale actualizate și răspunsuri la probleme specifice ale practicii medicului de familie. De asemenea, pe lângă modelul de prezentare de caz, au fost concepute din experiența practică prezentările cazurilor unor pacienți, respectând modelul menționat, care să vină în sprijinul pregătirii viitorilor specialiști în medicina de familie.
În această ediție, pe lângă actualizările capitolelor, am introdus un capitol referitor la noile cercetări privind influențele factorilor de mediu asupra apariției bolilor cronice prin modificări epigenetice, fenomene ce se produc încă din perioada preconceptuală.
Am considerat utilă reeditarea acestui material pentru a reprezenta un suport minimal, actualizat, de pregătire coerentă a studenţilor, rezidenţilor şi a altor categorii de medici, accesibil tuturor, în efortul de pregătire în domeniul medicinei de familie.
Sperăm ca lucrarea „Îndreptar practic de medicină de familie“ – ediția a 4-a, să constituie un instrument de lucru pentru orice medic practician, prin urmare ar trebui să nu lipsească de la niciun cabinet de medicină de familie.
Aprecierea ta pentru recenzie nu a putut fi trimisa
Reclama un comentariu
Raport trimis
Reclamatia tau nu a putut fi trimisa
Scrie-ti recenzia
Recenzia a fost trimisa
Recenzia ta nu a putut fi trimisa