

Volumul de față începe prin a ne prezenta designul familiar pe care îl găsim în jurul și în interiorul nostru (precum „ramurile” desenate de bazinele hidrografice, de plămânii umani, de sistemul circulator și de traficul din marile orașe). Ne arată apoi cum aceste sisteme sunt alimentate de motoare naturale care se află pretutindeni și cum acestea evoluează încontinuu datorită libertății. În cele din urmă, profesorul Bejan explică modul în care oamenii, precum orice alt lucru care se mișcă pe pământ, sunt conduși de forța „motoarelor“ care consumă combustibil și hrană și că mișcarea lor disipează complet puterea motrice și o schimbă în mod constant pentru un acces mai facil, economii de scară, eficiență, inovație și viață.
Scrisă pentru un public larg de toate vârstele, inclusiv pentru cititori interesați de știință, de imagini din natură, de similaritate și de nonuniformitate, de istorie și de viitor, dar și pentru cei care își găsesc pur și simplu bucuria în jocul ideilor, cartea arată cât de numeroase concepte de „schimbare de design” capătă o justificare științifică solidă și cum ele coexistă alături de evoluția naturii, a societății, a tehnologiei și a științei.
Aprecierea ta pentru recenzie nu a putut fi trimisa
Reclama un comentariu
Raport trimis
Reclamatia tau nu a putut fi trimisa
Scrie-ti recenzia
Recenzia a fost trimisa
Recenzia ta nu a putut fi trimisa