Scris în limba engleză şi presărat cu numeroase detalii autobiografice, Vis cu femei frumoase şi nu prea se supune într-o oarecare măsură canoanelor romaneşti legate de intrigă, personaje şi decor, deschizând vasta galerie de antieroi beckettieni cu o figură memorabilă – Belacqua, eternul crai. Limbajul, caracteristic prozei cu puternice influenţe joyceene, este încărcat de erudiţie şi intertextualism, de invenţii lexicale, dar şi de jocuri de cuvinte sclipitoare, de o poeticitate cuceritoare şi de un umor negru care atenuează viziunea sumbră a scriitorului asupra existenţei. Tragedia lipsei de sens, a incoerenţei şi confuziei generale ce guvernează existenţa umană e prezentă în roman ca o muzică de fond obsesivă, găsindu-şi expresia în ingenioasele experimente stilistice.
